Ultima zi de octombrie

                        In 31 ale acestei luni TOAMNA, colorata si bogata se aseaza tacuta peste copaci si campuri. Acum picura din gandurile ei peste orasul gri, incercand sa spele acest Bucuresti.

Ingerul

                               Stau cu sufletul ghemuit de emotii, incercand sa nu ma sparg in mii de bucati si din grija fireasca de a nu ma imprastia, incerc sa ma tin la un loc prin indemnul acestui suflet al meu, prin taria si lupta prin care el a stiut si stie sa iti fie aproape. Si am grija sa nu ma departez, cu aripile mele, acoperis sa iti masor si casa buna sa iti fac.                                  
                                  Dar in fiecare clipa stiute si nestiute, mai mult rele decat bune se agata si ma trag in jos cu bolovani de tristete, frica si nesiguranta gandurile si facaturile. DE ANI BUNI MA IMPOTRIVESC lor si totusi raman alaturi ca o salcie langa un lac inalbastrit si plin de racoare in care sper ca bunul DUMNEZEU sa isi verse o lacrima.

Cu ce gresim ?

                                            O coala alba de hartie se asterne in fata mea ca o partie alba, frumos aranjata pentru schiorii care se inlantuie in miscare si la un moment dat isi iau zborul. Isi iau zborul si cuvintele mele si spera ca dincolo de saltul mortal in adancul sufletului meu sa aterizeze in picioare si sa treaca cu bine linia de final.                
                  Cu totii suntem prinsi intr-o cursa nebuna cu noi insine, bombardati de ganduri si sentimente, incercandu-le pe toate.
Azi sunt invaluita intr-un bulgare mare de tristete.A nins mult azi-noapte cu amaraciune si a umplut toate golurile inimii mele, incat dimineata a venit pe nepregatite.
Stiu ca in alta parte femei fericite, daca exista pe deplin, aprind zambete si ridica o scara pana la cer sufletului pereche.Cunosc sentimentul de grija si bucurie cand nu exista o minune mai mare decat aceea de a fi in preajma. Am urcat nu o data pe treptele acestei scari fara grija ca o sa ma prabusesc.
                  Dar a venit o secunda in care scanteia divina care aprinde iubirea nu a trecut de intunericul din casa. Si ce casa! Nu a mea! Mai bine ca atunci cand facem ultimul salt, este mult prea grea. Sufletul este usor si nu se impovareaza cu nimic. El zboara si ajunge in unica CASA, care ne cuprinde pana la urma pe toti.
                    Casa aceasta sustine ALBASTRUL si intreg UNIVERSUL!
Tu ramai in a ta! Nu te vei putea desprinde nicicand  de zidurile ei, de amintirile care le sustin, de material.
Trage cu ochiul la geamul  descoperit si fii asa cum stii.

SFANTUL GHEORGHE NOU

Fereastra pe care o deschid acum catre voi este cea a unui suflet care mai pana ieri nu cunostea nimic din puterea divina si privea spre cer doar pentru a se bucura de albastru si pentru a mai desena cu privirea cate un nor.Dar a trebuit sa caut in mine si sa gasesc atata iubire cat sa ma inalt pana dincolo de orice indoiala si deznadejde pe care o vedeam in ceilalti.
Am luptat pentru o ultima reduta, cand stii ca maine nimic nu te mai ridica in picioare, caci s-ar putea sa pleci daca nu castigi!
Atunci am dat cea mai crancena batalie a mea si am gasit aceasta biserica, care nu era atat de frumoasa ca azi. Era in stadiul de restaurare si cu grija ne asezam pernitele pe jos, printre schele si cu lumanarele palpaind faceam lumina pentru sufletul meu drag!
Sa vada calea si sa nu uite minunea!
Preoti iscusiti de aici, parintele paroh, parintele Bogdan si duhovnicul sufletelor noastre parintele Vlad, caruia si azi neincetat ii multumim au slujit cu iubire, din altarul credintei si au adus vindecarea grabnica a acestui suflet care isi pierduse lumina si zabovea in intuneric.
Biserica sfanta va asteapta pe toti cei care nu aveti cum si pe cine va sprijini, treceti dincolo de prag si lasati in urma orasul si raul!
Inchinati-va cu staruinta la Sfantul Nicolae, Sfantul Gheorghe si ceilalti sfanti , care ne ocrotesc din inalt!
Faceti lumina in suflet si aprindeti o lumanare, caci intunericul este peste tot!

AURORA

Intr-un septembrie din anul 2019 ne-am hotarat sa o luam la pas dar si cu masina prin muntii Apuseni.
Cu pasul ne-am lamurit cum a fost abia cand am urcat spre cota de 1400 m, prin padure spre pestera Ghetarul Vartop. Atunci ne-am dat seama ca expresia,,oxidat,, se adevereste, chiar daca dura si pentru noi, caci era sa ne dam duhul pana sus si chiar daca pe indicator scria 30 min., noi l-am parcurs in 50 min. Cu efort si...ambitie!
Insa efortul a meritat ce am vazut! O minunatie de forme ciudate se
conturau, maiestrit sculptate ca de o mana nevazuta. Nu a mai contat caci cu greu ne-am croit drum prin galeriile inguste si deosebit de abrupte, de altfel inainte de a urca iti dai acordul si semnezi cum ca iei pe propria raspundere daca ti se intampla ceva ca fiind pe deplin raspunzator.
Dar pana sa ajungem aici a trebuit sa ne cazam undeva si am facut-o la d-na Aurora al carui nume troneaza si pe frontispiciul pensiunii , pe care impreuna cu sotul o au spre gazduirea si bucuria noastra.
Am vazut o casa mai mare, o vila facuta dupa toate regulile si o casuta mai mica, care mai pastreaza traditia celor vechi, elemente care nu ne lasa sa uitam traditia si portul nostru romanesc troneaza peste tot in curte dar si in case. Asa parca suntem mai aproape de originea noastra, pe care este bine sa nu o uitam!
Altfel mancarea buna si gazda s-a straduit sa le faca pe toate bine si chiar a reusit iar domnul Lucian, fost sef la padurarii locului, apoi ghid cu experienta, a trasat multe locuri si a reusit sa le treaca spre vizitare, a gasit calea si puterea sa ii aduca pe francezi aici, ghidandu-i si dandu-le gazduire aici dar si la cei care se ridicau la acest statut.
Toata stima si recunostinta noastra pentru acesti oameni care au ales sa isi faca asa o afacere dar si un mod de viata!

Cascada Pisoaia

Cascada merita toata atentia noastra!
Este o cadere de apa minunata, care spargandu-se practic de stanca, undeva in partea stanga, imprastie intr-un fel anume cele mai mici particule albastre si deseneaza acolo ca o zbatere dureroasa sufletul apei.
Apa care are memorie si care ne si cuprinde pe noi mai intai prin interior se mai si revarsa, aruncadu-se de la inaltime, ca si cum s-ar sinucide din iubire pentru NOI.
Pacat ca alaturi, omul considera ca trebuie sa isi arate talentul in a construi.
AR fi trebuit ca aici, la casacada Pisoaia NATURA SA FIE ARHITECTUL !

O zi cu TINE

Va spun acum,in ziua in care tot ce mi s-a spus ca va fi a inceput sa apara in lumina.
Va marturisesc ca eram sceptica in a vizualiza pe deplin acest contur, dar aveam o speranta si o rugaminte pe care netagaduit o imploram de fiecare data catre TINE!
Nu mi-am pierdut-o niciodata!
Nici cand boala trupeasca, care ar fi trebuit sa opreasca o evolutie s-a asezat hotarata si a atacat suprem,
si apoi TU mi-ai trimis semne ca si celalalt, RAUL are o replica pe masura, ca lucreaza cu patima si sa o iau in calcul.Toate in ideea ca cineva drag sa plece mai devreme fara a-si intelege misiunea.

Rosia Montana

Rosia Montana

Daca ar trebui sa ne intoarcem la origini si am putea-o face cu gandul nu este loc mai nimerit decat galeriile din Rosia Montana, din muntii Apuseni.
Atunci cand cobori in adanc, cautand aur, de fapt SCRII istorie.
La Rosia MONTANA GALERIILE AU FOST incepute si trasate cu mult inainte de venirea romanilor, cu mintea si puterea oamenilor de atunci.
Va dati seama ca existau un numar de cunostinte redus, dar ce a determinat si desavarsit acest minerit preistoric a fost VOINTA si dorinta lor de a se ajuta pe sine, fapt care in timp, lipseste poporului roman.
Scuturati de atatea invazii si zguduiti de saracie si boala, privati de libertate si bogatii ne-am ciuntit neamul si ne-am corcit cu lenea, furtisagurile si ultima reduta, credinta am sters-o din sufletele noastre.
Oamenii de atunci, dacii nostrii liberi, stiau ce sa faca cu ei si se inconjurau de bogatii, ducand o viata indestulata. Austroungarii au coborat si ei in aceste galerii scotand tone de aur si apoi comunistii au cunoscut si ei frumusetea si puterea lui.
Dar este altceva de slavit cand cobori in adanc si inafara de magia aurului care si acum mai straluceste pe pereti!
Faptul ca noi am fost AICi si altii ne-au gasit si lovit, iar cand unii isi fragezeau carnea sub sea cautandu-si tara, noi cunosteam finetea, luxul si bunastarea, asezati in acesti APUSENI.
Asa se intampla si acum dar cu metode mai moderne si cu diferite institutii internationale care ne impun reguli si ne indatoreaza peste masura.
De ce?
Pentru a nu mai cobori in adanc, pentru a nu ne mai cunoaste istoria si a bantui la suprafata, superficiali si saraci, dependenti de niste hartii si uitand frumustea si stralucirea AURULUI!

Pana unde?

Pana unde ne putem arcui si intinde cu sufletul acesta, dintr-un zambet intr-o lacrima,dintr-un du-te intr-un vino,in care doar indoiala mai ramane?
Ce-ti lipseste in a fii stabil si in a crea energia cu iubire si nu cu dispret, in a darui imbratisari dar si clipe sigure, nu doar vorbe.
Cand eram mici nu cunosteam prea multe emotii,intindeam mainile si plangeam.
Plansul ne era inteles pe deplin si mama ne lua in brate si ne trecea intr-un dincolo.
Am incercat mereu sa il mai gasesc si cu toti repetam in viata pe mai departe alte imbratisari, crezand ca este iubirea care sa ne invaluie, sa mute muntii si sa ne faca mai frumosi si mai bogati.
Dar sunt doar vorbe, zambete intr-o lacrima, emotii de toamna cand, daca te uiti putin in oglinda
nu te mai joci cu nici-o viorica si nu te mai increzi in dintii pe care tocmai i-ai pus.