Pana unde?

Pana unde ne putem arcui si intinde cu sufletul acesta, dintr-un zambet intr-o lacrima,dintr-un du-te intr-un vino,in care doar indoiala mai ramane?
Ce-ti lipseste in a fii stabil si in a crea energia cu iubire si nu cu dispret, in a darui imbratisari dar si clipe sigure, nu doar vorbe.
Cand eram mici nu cunosteam prea multe emotii,intindeam mainile si plangeam.
Plansul ne era inteles pe deplin si mama ne lua in brate si ne trecea intr-un dincolo.
Am incercat mereu sa il mai gasesc si cu toti repetam in viata pe mai departe alte imbratisari, crezand ca este iubirea care sa ne invaluie, sa mute muntii si sa ne faca mai frumosi si mai bogati.
Dar sunt doar vorbe, zambete intr-o lacrima, emotii de toamna cand, daca te uiti putin in oglinda
nu te mai joci cu nici-o viorica si nu te mai increzi in dintii pe care tocmai i-ai pus.