Stau cu sufletul ghemuit de emotii, incercand sa nu ma sparg in mii de bucati si din grija fireasca de a nu ma imprastia, incerc sa ma tin la un loc prin indemnul acestui suflet al meu, prin taria si lupta prin care el a stiut si stie sa iti fie aproape. Si am grija sa nu ma departez, cu aripile mele, acoperis sa iti masor si casa buna sa iti fac.
Dar in fiecare clipa stiute si nestiute, mai mult rele decat bune se agata si ma trag in jos cu bolovani de tristete, frica si nesiguranta gandurile si facaturile. DE ANI BUNI MA IMPOTRIVESC lor si totusi raman alaturi ca o salcie langa un lac inalbastrit si plin de racoare in care sper ca bunul DUMNEZEU sa isi verse o lacrima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu